Evenimente

Aşa cum ne-am propus de la începuturile demersului, am fost şi suntem o prezenţă activă pe segmentul evenimentelor dedicate domeniului educaţional, în calitate de organizatori, parteneri sau participanţi. Scopul este acela de a promova alternativa, de a stârni interesul copiilor spre activităţi educative interesante şi de a le cultiva încă de tineri aptitudinile tehnice şi gândirea structurată.

Ne-am străduit să menţinem aceleaşi standarde ridicate la toate evenimentele pe care le-am organizat sau am participat, încercăm să învăţăm din fiecare experienţă în parte pentru a ne putea perfecţiona şi aduce un plus de valoare activităţilor noastre, în scopul satisfacerii celor mai înalte exigenţe. Pentru că dorim să păstrăm frumoasele amintiri şi să împărtăşim cu dumneavoastră experienţele plăcute, am iniţiat această secţiune dedicată evenimentelor, unde vom încerca să facem scurte prezentări sumative ale celor mai reprezentative evenimente la care am participat.

Partenerii de nădejde care ne-au sprijinit, ne sprijină şi alături de care încercăm să construim în beneficiul copiilor, sunt: